Sindromul ochiului uscat este considerat o afecțiune comună multifactorială (determinată de mai mulți factori concomitenți) a filmului lacrimal care afectează suprafața oculară și este cauzată de reducerea producției de lacrimi și/sau de creșterea evaporării filmului lacrimal.
Afecțiunea se manifestă printr-o mare varietate de semne și simptome, inclusiv o scădere a funcției vizuale, care afectează semnificativ calitatea vieții.
Din punct de vedere epidemiologic, sindromul ochiului uscat afectează între 5% și 50% din populația generală. Este mai frecventă la femei, în special în timpul menopauzei, iar prevalența sa crește odată cu vârsta, afectând între 20 % și 30 % din persoanele de peste 50 de ani. Cu toate acestea, studii recente arată că din ce în ce mai mulți copii și adolescenți suferă de această afecțiune, probabil din cauza utilizării prelungite a dispozitivelor electronice în timpul jocului și studiului.
Sindromul ochiului uscat este declanșat de o serie de factori intrinseci (legați de organism) și extrinseci (legați de mediu sau de stilul de viață), inclusiv vârsta, sexul, nivelurile anumitor hormoni, bolile autoimune, clima, smogul, fumatul, utilizarea prelungită a lentilelor de contact și/sau a dispozitivelor electronice și expunerea la anumite medicamente.
În ciuda unei mai bune înțelegeri a mecanismului de apariție a sindromului ochiului uscat, diagnosticul nu este adesea simplu și tratamentul nu este foarte eficient.
În prezent, este clar că sindromul ochiului uscat se instalează și se menține prin pierderea capacității suprafeței oculare de a-și menține echilibrul ( homeostazia) răspunzând și adaptându-se la numeroșii stimuli nocivi externi sau interni la care este expusă.
Atât timp cât insulta este ușoară sau de scurtă durată, suprafața oculară poate compensa pierderea homeostaziei prin mecanismul fiziologic al parainflamării sau al inflamației subclinice (adică o stare inflamatorie neobservabilă). Dar ce reglează para-inflamarea? Se pare că protagonistul este cortizolul produs chiar de suprafața oculară, care, în cantități mici, este capabil să facă față agresiunilor și stimulilor dăunători la care ochii noștri sunt expuși zilnic (vânt, aer uscat, praf etc.). Dar dacă stimulii dăunători devin intenși sau constanți și persistenți, sinteza cortizolului este blocată, sistemul nu mai funcționează și para-inflamația care nu mai este controlată degenerează în inflamație cronică care declanșează boala cu semne și simptome severe.
În majoritatea cazurilor de sindorm al ochiului uscat, tratamentul presupune administrarea de picături sau geluri oculare, cunoscute sub denumirea de „lacrimi artificiale”, pentru a crește hidratarea și lubrifierea suprafeței oculare.
Majoritatea lacrimilor artificiale de pe piață conțin acid hialuronic ca ingredient principal: o moleculă de origine naturală care are importante proprietăți lubrifiante și hidratante. Alte câteva produse conțin în schimb carboximetilceluloză și polietilenglicol (PEG).
Cea mai mare limitare a acestor lacrimi artificiale tradiționale este că ele acționează prin ameliorarea simptomelor, dar nu corectează mecanismul de bază care le-a cauzat, și anume starea inflamatorie.
Pentru a aborda și acest factor important, a fost lansat recent pe piață un nou substitut lacrimal care, pe lângă acidul hialuronic, conține o concentrație foarte scăzută de hidrocortizon, un ingredient activ cu activitate antiinflamatoare care este analogul sintetic al cortizolului produs de organism. Prin urmare, produsul are avantajul nu numai de a lubrifia și hidrata suprafața oculară, ci și de a controla componenta inflamatorie. Într-adevăr, prin refacerea cortizolului endogen, care nu mai este produs de sistemul aflat în criză, acesta contribuie la restabilirea homeostaziei.
În cele mai severe afecțiuni ale ochiului uscat, atunci când inflamația a devenit evidentă și afecțiunea este cronică, tratamentul poate implica utilizarea de cure efective de medicamente steroidiene sau ciclosporină, care trebuie prescrise de un specialist și utilizate sub strictă supraveghere medicală. Lacrimile artificiale trebuie incluse întotdeauna în orice stadiu al bolii: ele nu trebuie recomandate, ci prescrise, trebuie utilizate în mod regulat, nu doar când este necesar, urmând cu atenție instrucțiunile oftalmologului. În plus, este preferabil să se aleagă o formulă fără conservanți, deoarece conservanții pot agrava starea deja compromisă a suprafeței oculare.
Prin urmare, boala ochiului uscat trebuie să fie recunoscută cât mai devreme posibil și tratată corespunzător, acționând simultan asupra tuturor componentelor care o susțin și contribuie la apariția ei.
Cum apreciezi experienta pe site-ul nostru?
Comentarii
Trebuie sa te autentifici pentru a posta un comentariu
Niciun comentariu inserat