Cataracta este una dintre cele mai frecvente cauze ale capacității vizuale reduse la bătrânețe. Cataracta este opacifierea progresivă a cristalinului, o structură extrem de transparentă în formă de lentilă din ochi, care acționează ca o adevărată lentilă.
În mod normal, imaginile care intră în ochi sunt direcționate către retină (și de acolo către creier prin nervul optic) datorită efectului, printre altele, al cristalinului, dar dacă cristalinul este opac, imaginile sunt din ce în ce mai slăbite pe drumul lor și chiar ecranate în cazurile cele mai avansate de cataractă. Din păcate, nu există terapii medicale care să poată restabili transparența cristalinului odată ce acesta a devenit opac și a devenit cataractă; singura modalitate de a recupera capacitatea vizuală pierdută este îndepărtarea chirurgicală a cristalinului natural opac și înlocuirea acestuia cu un cristalin artificial transparent („operație de extracție a cataractei cu implantare de lentilă intraoculară (IOL)”).
Dacă celelalte părți ale ochiului responsabile de vedere funcționează corect, recuperarea vizuală este rapidă și completă. În câteva zile și cu tratament postoperator cu picături pentru ochi, pacientul cu cataractă poate vedea din nou imagini clare și culori strălucitoare.
Cu toate acestea, într-un procent mic de cazuri se poate întâmpla ca, după o perioadă inițială de bunăstare vizuală, vederea pacientului să se deterioreze din nou din cauza a ceea ce se numește „complicații tardive” ale operației de cataractă. Printre cele mai grave și de temut, dar din fericire și cele mai rare, se numără bolile infecțioase, adică cele cauzate de microorganisme care infectează ochiul în timpul operației și se înmulțesc atât de lent încât prezența lor devine evidentă chiar și la câteva săptămâni după operație. Aceste cazuri pot necesita, de asemenea, spitalizare sau intervenții chirurgicale suplimentare, iar recuperarea vizuală nu este o garantată.
Printre cele mai frecvente complicații tardive ale operației de extracție a cataractei se numără opacifierea capsulei posterioare, adică o îngroșare a membranei subțiri și transparente care formează „punga” în care se află cristalinul natural și în care este plasată lentila intraoculară artificială în momentul operației. Efectul vizual este cel al unei „a doua cataracte”, dar în acest caz se poate interveni cu ajutorul unui instrument cu laser, adesea disponibil în clinicile oftalmologice, care pulverizează și deschide capsula posterioară îngroșată și opacă.
O altă complicație tardivă a operației de cataractă este edemul macular postchirurgical (cunoscut și sub numele de pseudofachie sau sindrom Irvine-Gass), prin care, la câteva săptămâni după operație, chiar și pacienții care au avut o recuperare vizuală postoperatorie optimă pot începe să vadă imagini neclare și distorsionate.
Acest lucru se datorează unei creșteri a permeabilității capilarelor retiniene și, în consecință, scurgerii de lichid în maculă, partea centrală a retinei responsabilă pentru vederea detaliilor fine, ceea ce duce la scăderea capacității vizuale. Înmuiată în lichid, macula nu poate funcționa corect și capacitatea vizuală scade.
Există un consens în rândul cercetătorilor din domeniul bolilor de retină conform căruia edemul pseudofachic are o bază inflamatorie și, prin urmare, este justificat să credem că medicamentele antiinflamatoare pot fi eficiente atât în prevenirea, cât și în tratarea acestuia. Societățile științifice oftalmologice de prestigiu recomandă utilizarea picăturilor oftalmologice AINS (medicamente antiinflamatoare nesteroidiene) cu câteva zile înainte și în săptămânile care urmează operației de cataractă, cu scopul de a controla reacțiile inflamatorii. Probabil că, datorită acestei practici deja consacrate, cazurile de edem macular postchirurgical sunt din ce în ce mai rare.
Unul dintre cele mai studiate AINS este indometacinul, care se găsește de mult timp pe piață sub formă de picături oftalmologice în concentrații ridicate (0,5%) sub formă de suspensie (particulele de medicament sunt prezente sub formă de pulbere albă foarte fină în interiorul picăturii oftalmologice, care trebuie întotdeauna agitată înainte de utilizare), indicate pentru tratarea durerii și/sau inflamației oculare.
Studii clinice au arătat că suplimentele pe bază de curcumină, care au proprietăți antiinflamatorii cunoscute, pot ajuta la reabsorbția fluidului din țesutul retinian și la îmbunătățirea acuității vizuale în cazurile de edem macular inflamator, în special în cazul coroido-retinopatiei seroase centrale și edemului macular postoperator.
Cum apreciezi experienta pe site-ul nostru?
Comentarii
Trebuie sa te autentifici pentru a posta un comentariu
Niciun comentariu inserat